#nakedandunashamed

Salut, sunt Mihaela si sunt curva.

Si acum ca am lamurit asta, puteti toti sa rasuflati usurati.

Invatam de la o varsta frageda ca TREBUIE sa ne ascundem genitalele. #erusinepuiulluimama

Apoi urmeaza pubertatea iar corpul tau incepe sa se schimbe. Momentul cel mai potrivit sa incepi sa vorbesti despre asta. Ah stai, cu cine? Discutile despre sexualitate nu le poti avea la masa sau in cercul de prieteni. De ce? Pentru ca e #rusine

Asa ca taci. Si incepi sa te simti inconfortabil in pielea ta, sa te rusinezi despre felul in care iti arata vulva, sau cum iti creste parul pubian si sa iti faci mii de complexe despre corpul tau.

Si toate sentimentele astea -frica, rusine, disconfort, nesiguranta- ne fac sa devenim niste neasumati si niste ascunsi cand vine vorba de sexualitate.

Asa ca am inceput sa impachetam #rusinea in expresii si formulari mai dragute:

Fetele inca sunt ‘pe rosu’ sau ‘in perioada aia a lunii’. Menstruatia e un fel de Voldemort -toata lumea ii stie numele dar nimeni nu vrea sa il pronunte.

Pizda a devenit ‘pasarica’, ‘fofoloanca’, ‘loc de parcare’ – ca pizda suna prea vulgar si prea hotarat si noi suntem niste finuti…

Penisul e ‘ciocan’, ‘maciuca’ sau vreun Costelus de plus- dragul de el mititelu’.

Sanii sunt ‘butonase’ sau ‘nasturei’, ‘laptarese’, ‘bidoane’ sau ‘tatoaie’ – diminutive si augumentative, cale de mijloc nu exista: ori ai, ori n-ai.

Iar eu ar fi trebuit sa nu am personalitate si sa imi tin vuvuzela ascunsa langa piatra filozofala.

Dar sunt o rebela. Ca curva am stabilit deja ca sunt.

Am admirat intotdeauna curajul, a nu se intelege tupeul, deoarece curajul este, din punctul meu de vedere, trasatura care iti formeaza caracterul. Avand curaj sa te accepti, sa te iubesti, ceilalti vor fi atrasi de tine, te vor respecta si iubi la randul lor.

Shooting-ul de mai jos e iubirea mea fata de mine. Corpul meu asa cum e el. Imperfect dar perfect pentru mine. Iar cuvintele cuiva care imi este tare drag, mi-au dat si mai mult curaj: ‘Sa nu iti fie teama. Fa ceea ce vrei sa faci, spune ceea ce vrei sa spui. Totul e simplu, trebuie doar sa iti setezi prioritatile si sa nu te mai intereseze ce zice lumea. Si asta e valabil pentru orice actiune si situatie din viata noastra. Cladeste-ti viata si bunastarea pe deciziile pe care le-ai luat nu pe cele pe care nu le-ai luat. Chiar e tare sa faci un shooting dinasta. Sa te vezi pe tine si corpul tau si cat esti de frumoasa. Cred ca iti da si un grad de siguranta in tine.’

Si mi-a dat!

Am invatat sa raman sincera cu autencititatea mea. Cu formele si cicatricile mele.

Am invatat sa fiu blanda cu corpul meu, sa nu il pedepsesc pentru lucrurile pe care nu poate sa le faca ci sa il rasplatestesc pentru cele pe care le poate.

Am invatat sa nu ma mai compar cu altele si cu idealulrile lor de frumusete si sa ma iubesc pe mine, asa cum sunt.

Am invatat ca sunt libera sa fac ceea ce vreau, sa fiu cine vreau eu sa fiu si sa ma indragostesc de o mie de ori pe zi, de mine.

Asa ca da, sunt Mihaela si pentru ca am vorbit mereu deschis si nu m-am ascuns, unii dintre voi inca ma numesc curva. E un compliment si va multumesc.

 

Multumesc Gross Eduard pentru ca m-ai privit ca si cum as fi fost imbracata chiar daca eram dezbracata. Pe el si a lui Ludic il gasiti aici: https://www.facebook.com/Ludic-1756635611319869/?fref=ts

Multumesc Madalina Copaci pentru make-up. Love love love

Si multumesc tuturor celor care m-au incurajat sa fac pasul asta, sa ma descopar si sa ma vad mai frumoasa ca oricand!

 

Keep on dancing

Am muncit multe ore servindu-i pe altii. Le-am servit mancarea, bautura, desertul si nota de plata. Si un zambet. Mi-am cumparat din bacsis un papagal. Am muncit un an la o multinationala, ca orice tanar student care se respecta. Am invatat ca te poti ascunde in spatele colegilor cand nu ai chef de munca iar expresia ‘la birou’ ma facea sa ma simt importanta. Au trecut cativa ani de atunci. Ani in care am inceput sa fac ceea ce imi place.

Bai, mie imi place sa ma misc. Si cum din mai multe miscari se formeaza un dans, am dansat. Si pun suflet in fiecare pas. Uitandu-ma la Video-ul asta: https://www.youtube.com/watch?v=TQLgLcU81e4  mi-am dat seama cat de mult conteaza sa faci ceea ce te face fericit. Sa castigi bani facand ceva ce nici macar nu numesti munca ci lucru facut cu dragoste.

Si pentru asta mi-am auzit multe: ‘Asta nu e munca’- Nu, nu e munca, e pasiune si un stil de viata. ‘Nu mori de foame?’- Mor de sete dupa cateva ore bune de repetii. ‘Tu dansezi pe mese in Germania nu dai cursuri de dans’- Exact. Si ii iau pe cei 150 de copii de la curs cu mine sa umplem toate mesele. Parintii fac consumatie multa. ‘Striptease faci?’ – Doar in privat in pijamalele mele sexy cu Spongebob. ‘Plateste cineva bilet sa vada o piesa de teatru cu tine?’ – Pe tine te bag prin spate daca nu ai de-un bilet. ‘Lucrezi la circ? doamne fereste!’- Te bag si aici prin spate daca vrei.

A durat ceva timp pana am realizat ca nu am de ce sa ma supar. Ca majoritatea oamenilor vad munca doar ca pe ceva ce trebuie facut. O necesitate. Dusmanul numarul Unu. Ca aproape toti vorbesc de munca la sensul negativ si ca cladirea unde lucreaza are, cel mai probabil, un nor deasupra ei ca cel din familia Adams. Si ploua neintrerupt, bineinteles.

Niciodata nu e prea tarziu sa incepi sa faci ce iti place. Sa iti urmezi visul, sa iti traiesti pasiunea. Si sa crezi in tine. Mereu.

Leac de dor.

Au trecut 3 ani de cand am plecat din Romania. Am plans cu lacrimi de crocodil pe bancheta din spate a unui Fiat pana la iesirea din Sibiu. Apoi, cu capul pe umarul Anei, am adormit. M-am trezit intr-un camin studentesc, intr-o camera goala la parter, cu toata casa impachetata in niste valize. Sa pleci dintr-un loc pe care il iubesti nu e usor. Iti rupe inima, te doare, dar e okay. Plecatul te schimba…sau cel putin pe mine m-a schimbat.

Inceputurile te fac mai curajos, mai indraznet. Ai mei m-au crescut cinstit, modest, cu bun simt. Si m-am trezit intr-o tara in care bunele maniere inca isi mai gasesc locul. Am intalnit fel si fel de oameni cu fel si fel de inimi. Am invatat cat am putut de mult. Prima zi de facultate, prima noapte intr-un alt pat, primul sarut strain, ‘ticaitul unui anume ceas, zumzaitul frigiderului, leganatul perdelei in valurile de caldura a caloriferului..’
Toate subiecte demne de scris o carte.

Bineinteles ca sunt zile in care ma intreb: daca as fi ales alt drum unde eram acum? Probabil altundeva punandu-mi aceeasi intrebare.

Mama imi zice mereu: cand esti trista si ai probleme, hai acasa mami! De ce vin des in Romania? Ca sa ma vindec. Romania te vindeca de toate depresiile. Leacul? Iti da altele noi, zilnic.

Circus Danubii. Barcut, Romania

….. intr-un sat aproape uitat de lume, cu semnal la telefon doar in cel mai mândru nuc şi o linişte aproape ireala. Sat in care spectacolele si activitațile organizate de noi sunt singurele evenimente culturale. Aici s-a născut şi a copilărit bunicul. Şi ca să imi susțin părerea că toate in lumea asta mare se intâmplă cu un motiv, că viata te poartă intr-o anume direcție doar ca iți arate ceva extraordinar, aici e dovada: după lungi repetiții să punem un program fain pe picioare, se organizează o plimbare la o stână din apropiere. Ne suim in căruțe, Nea’ Ion ne zice să ne ‘țânem’ bine ca are numai o mână şi calu’ e nazdrăvan. (Nea’ Ion şi-a pierdut o mână pe vremea când era ficior) Şi pornim. Vreme faină, aer curat. Ajunşi la stână, o familie de oameni muncitori ne aşteaptă cu masa pusă. Brânză, lapte, porumb fiert, ardei, ceapa şi pepene roşu. Il intreb pe Nea Nelu (căruia ii aparține stâna) dacă mă lasă să intru in casă că sunt curioasa să văd cum se stă la stână. Mă pofteşte inăuntru, mă lasă să mă uit in toată odaia şi după câteva minute imi zice: ‘tu copilă, mă tot uit la tine si parcă esti de aci din casă! a cui eşti tu?’ Ii zic că bunicul e născut aici, că nu cunosc pe nimeni din partea aia a familiei, că eram copilă când s-a stins. Ii zic cum mă cheamă şi cum l-a chemat pe bunicul. Imi ia mâna şi mi-o pupă plangând. L-am strâns in brațe şi i-am pupat obrajii. Nea Nelu a fost văr bun cu bunicul. El mă ştie pe mine de când eram la țâță.

Undeva pe deal, departe de lume, mi-am cunoscut neamurile. Nea Nelu cu băiatul, nevasta şi nepoțica. Şi oile lor, iepurii, găinile, vaca, vițelul si câinele.

m

M-am gandit la barbatii din viata mea. La cei care mi-au facut trecutul incitant si cei care imi fac prezentul excitant. Nu am fost niciodata o feminista convinsa si cred in continuare ca barbatul e superior, si ca locul lui e deasupra femeii. Mi-au placut intotdeauna barbatii care stiu ce vor, barbatii care au mereu niste cuvinte in buzunar, barbatii care stiu sa se joace si cu sanii si cu mintea unei femei, barbatii care domina, barbatii care vad femeia-femeie si nu vreo super-eroina fara pula care trebuie sa fie la egalitate cu ei. Nu vreau sa pot tot ce poate el, iar el cu siguranta  nu isi doreste sa poata tot ce putem noi.

M-am saturat sa tot aud ca iubim cu adevarat o singura data in viata. Ca fiecare are un suflet pereche si ca mai devreme sau mai tarziu o sa apara in viata noastra. Hartia igienica are picioare sa vina cand ramanem fara?

Am iubit fiecare barbat pe care l-am avut langa mine. Nu l-am iubit pe primul mai mult ca pe restul doar pentru ca m-a facut femeie. Iubirea nu se masoara in numarul de orgasme avute.

Nici pe al doilea ca a avut nebunul curaj sa ma ceara de nevasta. Iubirea nu se poarta pe deget.

Nici pe al treilea ca dat o palma iubirii mele. Iubirea nu se masoara in kilometri.

I-am iubit pe toti la fel. Cu toata lungimea si adancimea sufletului meu. 

 

 

rOMania

Nu ajung prea des acasa, chiar daca mi-as dori.

E incredibil cate se schimba in cateva luni. De la oameni -la trotuare si semne de circulatie.

Pentru  cei de acasa, tara pare ca sta pe loc. Pentru mine e intr-o continua miscare. Nu alearga, merge agale. Se dezvolta, creeaza, prinde glas, dar sta trista. Prea multi ii plang de mila. Uneori e pe buna dreptate, alteori e doar obisnuinta si scuza.

Nu am plecat din Romania de nevoie. Nu am plecat nici pentru bani, nici pentru un trai mai bun, nici pentru ca facultatea de aici e mai buna, mai cu fite, sau cu profesori mai buni. Nu am plecat pentru ca tara nu imi ofera ceea ce eu imi doresc.

Am plecat din curiozitate. Voiam sa cunosc alti oameni, alta mentalitate, alte culturi.  Sa calatoresc cat pot de mult. Sa invat. Sa traiesc.

Facultatea te formeaza profesional, te educa, te pregateste in domeniul ales. Dar plecatul de acasa, din oras, din tara, oamenii pe care ii intalnesti in calatoria ta, informatile adunate, locurile vazute, experientele traite – sunt cele care te ajuta sa te dezvolti personal, sa iti pui niste intrebari, sa gasesti (poate) raspuns la altele mai vechi, sa iti schimbi parerea despre civilizatie, sa iti deschizi mintea si sufletul, sa iti largesti orizontul, sa cunosti si sa respecti alte culturi si religii. Sa iti dai seama ca viitorul va fi destul de colorat si ca nu e nimic gresit in asta.

Asta nu inseamna ca nu imi iubesc tara. Tocmai pentru ca o iubesc mi-a fost usor sa plec. E ca mama care te asteapta in pragul usii cand ajungi acasa, cu zambetul pe buze, bucuroasa. Nu trista sau dezamagita, dand din cap critic ca ai stat prea mult sau ca nu ai anuntat unde mergi.

Dezvoltarea si schimbarea nu vin stand intr-un singur loc plangandu-i de mila tarii, aratand cu degetul spre tinerii plecati sau facandu-ti cruce in fata televizorului.

Asa ca mai iesiti din tara, scoateti mainile din buzunare, respirati niste aer strain, mai ascultati si parerile altora, adunati idei, bucurati-va sufletul si nu uitati sa fiti intai de toate oameni nu – patrioti.

 

 

 

 

 

 

 

Pentru tine.

Am asteptat 7 ani scrisoarea asta.

Iti multumesc.

Dragă Mihaela,

Șapte ani…fișiere pline de de zambete, îmbrățișări, ziduri reci, copaci batuti de vant, iubiti de soare, chipuri familiare,… încercari de a ține timpul în loc.

…scriu de patruzeci și cinci de minute la propoziția asta de tot căcatu.

Șoricel! de ce nu vrei să rămai in pielea mea?… să te scurgi prin venele mele, să-ți bata inima in mine….firele tale de par să se lipeasca de pielea mea, miliarde de nervi să-mi inunde creierul de tine…plămanii să ma îmbibe cu mirosul tău, buzele tale să mă atinga cum nimic in lumea asta și dincolo de ea nu mă v-a atinge vreodată.

…scrisul meu… sufletul revărsat peste pielea ta, pe care tu îl absorbi cu sete, degetele care îți dezmiardă carnea…cuvintele mele…. ritmul inimii pe care o ții în piept.

Oare cum crezi că poți să te strecori fara să sfașii țesut fin de iubire?

al tău,

Motan încălțat.