pentru tine, 2014. Cu drag.

In ultima perioada primesc o gramada de mesaje cu urari pentru 2015. Am incercat sa le ignor, sa nu ma gandesc la ceea ce imi va aduce noul an, sa ma bucur (inca) de un 2014 minunat. Daca toate dorintele sunt valabile de la 1 ianuarie, care-i graba?

2014 a fost pentru mine la crème de la crème, sunt oare singura care nu are nevoie de venirea unui nou an pentru te miri ce schimbare majora care a fost oricum de ‘nspe mii de ori amanata?

In 2013 mi-am propus sa slabesc vreo 3 kg. In 2014 m-am ingrasat  vreo 2. Gagicu’meu ma trage de urechi de fiecare data cand uitandu-ma in oglinda, mi se pare ca am pus putin pe solduri, curu-i mai mare si picioarele mai groase. Daca continui sa mai zic ceva, ma aleg si cu o palma peste fund, asa ca raman in 2015 cu toate cele 55 de kg pe care le am. Un mic tanc rusesc, ca sa ma alint singura.

Singurul lucru pe care mi-l doresc in 2015 este sa ajung mai des acasa in Romania, sa dorm cateva nopti in patul meu de acasa si sa le zic alor mei ca ii iubesc privindu-i in ochi, nu la telefon.

Voua, cei care aveti o lista lunga cu ceea ce va doriti in noul an, sper sa vi se ideplineasca macar 2 dorinte, iar restul, puteti sa le amanati pe 2016, deci nu-i bai!

Cei care nu isi doresc multe, care (inca) traiesc un an minunat, cei pentru care nu o sa se schimbe un milion de lucruri in anul care vine, le doresc sa se bucure mai departe de viata frumoasa pe care o au!

La multi ani!

De pe meleaguri straine.

Am ajuns de o saptamana in Germania si sunt intr-o continua cunoastere. Ca orice tanar venit sa studieze in strainatate, am inceput timid, sa cunosc lumea, sa trag cu ochiul in stanga si-n dreapta fara sa se vada ca ma minunez prea tare, sa prind cat mai mult din mers si sa ”bag la cap, ca sigur o sa-mi folosesca mai tarziu.”

Suntem un grup de vreo 50 de studenti veniti din toate colturile lumii. Nemtii sunt mai distanti si mai reci si ceva imi spune ca o sa imi schimbe sufletul si viata, polonezii beau mult si deabia daca sunt ametiti, italienii se imbraca frumos, spaniolii sunt sociabili, turcii au in geanta mereu o narghilea, francezii vorbesc o germana cu accent frantuzesc si am impresia ca e o melodie de-a lui Edith Piaf,  rusii sunt foarte distanti iar restul din tari mai exotice sunt mai derutati ca mine.

Stuttgart-ul este un oras minunat! Daca indraznea cineva sa ma contrazica ca exista un oras mai frumos ca Sighisoara si Sibiu, aveam grija sa ii insir 98470248 de motive care sa il faca sa isi schimbe parerea. Tot atatea motive as avea de spus si in favoarea orasului asta minunat in care o sa imi petrec urmatoarele luni.

Mai am exact 147 de zile, 3528 de ore si 211680 de minute de aventura nemteasca.  Cu bune si rele.

Am fost sa vizitez cateva locuri faine si orase cu nume complicat, cu trenul.  Ala de mare viteza care  la noi inca nu a aparut. Wi-Fi gratis, niciun miros de transpiratie, calatori cu cartea-n mana si personal zambitor.  Pentru un moment mi-a lipsit agitatia si scenarile telenoveliste din trenurile noastre. Un moment, atat.

Daca o sa raman mai mult?

LATER EDIT: au trecut 3 ani si ceva de atunci…si eu inca tot aici sunt 🙂

”Daca as mai ramane o zi, as mai ramane un an, iar daca as mai ramane un an, n-as mai pleca niciodată”

Cu drag, femeia.

Stimati gentlemeni, senatori si academicieni, lorzi si cosmonauti, fermieri si handbalisti, pianisti si homosexuali, directori si profesori, jurnalisti si actori, barmani si manageri,

Ne-ati calcat de atatea secole, de atatea milenii in picioare, ati facut ce-ati vrut cu noi, ne-ati trantit in boscheti, ne-ati insemantat ca pe niste ogoare, ne-ati inscris pe lista acareturilor, ne-ati umilit, ne-ati acoperit sau dezgolit trupurile dupa cum batea vantul moralei voastre, ne-ati silit sa va admiram, aplaudam, divinizam, sa ne asternem ca iarba sub trupurile voastre ingamfate si transpirate.

Insa noi, tot de-atatea sute, tot de-atatea secole, v-am simtit mereu pretul de nimic, v-am judecat tot timpul si pretutindeni la adevarata voastra valoare.

Voi, intr-o limba, faceati moartea de genul feminin, noi inventam alta limba si masculinizam moartea.

Da, v-am stiut intotdeauna pretul ridicol si de fapt, stimati gentlemeni, nu noi dansam in fata voastra, ci voi, ca in palma, va dezvaluiati ticalosia, slabiciunile, obsesiile, infatilismul.

Pentru ca, la urma urmei, noi suntem cele care va nastem, stimati gentlemeni..

Iubirea.

‘IUBIRE’ este unul dintre cele mai derutante cuvinte.

Spunem: ‘iubesc ciocolata’, iar in clipa urmatoare: ‘imi iubesc mama’.

Exista activitati pe care le iubim: dansul, inotul, tenisul.

Iubim obiecte: masini, telefoane, bibelouri.

Iubim natura: copacii, iarba, florile si vremea.

Iubim oamenii: pe mama, pe tata, bunicii, prietenii.

Suntem in stare chiar si sa ne indragostim de iubire.

Si daca nu v-am derutat destul, il mai folosim si pentru a ne explica comportamentul: ‘am facut-o pentru ca iubesc’.

Dor.

Imi este dor de ei..de toti.

Imi este dor de ceea ce era inainte si la care acum privesc cu melancolie si amagire.

Imi este dor sa alerg fara nicio grija, fara sa imi pese de ziua de maine sau de viitorul meu.

Imi este dor sa pot privii linistita catre cer, fara sa ma simt apasata de greutatea albastrului.

Imi este dor de zilele de vara in care hoinaream fara un ban in buzunar.

Imi este dor de lucrurile marunte care ma faceau sa tresar din amorteala din care acum cu greu mai reusesc sa ies.

Imi este dor de el..

Si mai presus de toate, imi este dor de mine.

Bun venit in lumea reala!

Cand se ajunge la momentul culminant al ‘indragostirii’ totul se transforma intr-o experienta euforica. Suntem obsedati afectiv unul de celalalt.

Cand ne trezim, celalalt este primul lucru care ne vine in gand. Tanjim sa fim impreuna, iar momentele petrecute in doi sunt un fel de anticamera a paradisului.

Cand ne tinem de mana, avem impresia ca sangele ne curge simultan prin vene. Ne-am putea saruta la nesfarsit, daca n-ar trebui sa mai mergem si la scoala sau la munca.

Persoana ‘indragostita’ traieste cu iluzia ca alesul este perfect.

Bun venit in lumea reala!

In care intotdeauna raman fire de par in chiuveta si sunt  pete pe oglinda, iar discutiile pornesc de la felul in care este pus sulul de hartie igienica si daca trebuie lasat sau nu capacul toaletei.

Este o lume in care pantofii nu ajung singuri in dulap, iar sertarele nu se inchid de la sine, hainelor nu le plac cuierele si sosetele nu sfarsesc direct in cos.

Iubitii au devenit intre timp dusmani, iar relatia un camp de lupta.

Smartass. Maimuta divina- Mihai Dobrovolschi

Daca e adevarat ca ne tragem din animale, sanii nu sunt un rezervor de lapte ci o imitatie a feselor. Sanii mari chiar incurca la supt. Daca e adevarat ca ne tragem din maimuta, ne-am pierdut parul, cel mai probabil, pentru ca ne-am mutat in pesteri odata cu purecii. Daca e adevarat  ca nu am fost dintotdeauna asa cum suntem acum, femeile nu aveau orgasm la inceput. L-au invatat de la noi. Iar interminabilele evaluari de rochii si genti din mall-uri se trag din ciupercile pe care, de nevoie, trebuiau sa le aleaga inainte de a le culege. Daca e adevarat ca evoluam, se pare ca rasul a evoluat din plans. Iar cuplul a evoluat pentru ca avem cea mai lunga perioada de educatie dintre primate, carnivore sau pesti. Normal ca ne atasam de altcineva. Daca ne tragem din animale, impartim inca, sub neocortex, acelasi creier cu crocodilii. Doar fight sau flight. Daca ne tragem din animale, ne-a crescut creierul, cum cresc adolescentii, cand am inceput sa mancam carne. Daca nu e adevarat ca am evoluat, inseamna ca asa o sa si ramanem. Dar iata si vestile bune: daca oamenii se trag din animale, candva, copiii copiilor nostri o sa evolueze din oameni. Si poate vor scapa de ce nu vor mai avea nevoie: de invidie, ignoranta, despresii, obsesii, par pe corp, instinct de ucigas, unghii, draci, suferinta sau zgarcenie. Si atunci vor fi divini…daca ne tragem din maimuta.